Descriere lot procedura

Obiectivul general al proiectului este consolidarea poziției Beneficiarului pe piața a start-up-urilor din domeniul competitiv IT&C și promovarea spiritului antreprenorial prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi în cadrul unui incubator de afaceri performant din municipiul Cluj-Napoca. Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele: 1. Crearea unui incubator de afaceri sectorial în domeniul IT&C complet funcțional, accesibilizat pentru persoane cu dizabilități și eficient din punct de vedere energetic, prin construirea spatiilor aferente și dotarea acestora cu active corporale și necorporale, în 32 luni de la semnarea contractului de finanțare. 2. Derularea de activități specifice de atragere a unui număr de minim 34 antreprenori/firme incubate, prin servicii oferite atât de personalul intern al administratorului, cât și prin atragerea de prestatori externi de servicii specializate, până la sfârșitul perioadei de implementare a proiectului. Prin prezenta procedură, Beneficiarul urmărește atribuirea unui contract de lucrări în vederea construirii unui imobil de birouri, cu destinația de incubator de afaceri sectorial în domeniul IT&C, locul de execuție al lucrărilor fiind mun. Cluj-Napoca, str. Constantin Brâncuși (fosta Gheorgheni), nr. 57-59, jud. Cluj. Construcția, ce urmează să fie edificată în cadrul proiectului, este un imobil de birouri cu regim de înălțime de 2S+P+5E+ER cu amenajările aferente, care va fi amplasat pe terenul situat în mun. Cluj-Napoca, str. Constantin Brâncuși (fosta Gheorgheni), nr. 57-59, jud. Cluj. Destinațiile spațiilor din cadrul incubatorului de afaceri pot fi rezumate, după cum urmează: - la nivelul subsolurilor se vor organiza parcări și spații tehnice; - parterul va cuprinde o zonă de lobby pentru birouri, o sală de conferințe și o sală de mese, pe lângă alte spații tehnice; - nivelurile supraterane de la etajul 1 la etajul 5 vor fi dedicate integral spațiilor de birouri și anexelor acestora. La ultimul nivel, respectiv la etajul 6, pe lângă funcțiunea de birou (și anexele necesare) se propune și o zonă pentru amplasarea de echipamente tehnice. Suprafețele construite propuse sunt următoarele: - suprafața construită desfășurată totală (fără terase): 4.703,85 mp; - suprafața construită desfășurată supraterană (fără terase): 3.406,83 mp. Lucrările de construcție, ce fac obiectul prezentei documentații, se vor executa în conformitate cu documentația tehnico-economică elaborată pentru acest obiectiv de investiții. Operatorii economici interesați pot obține documentația tehnico-economică, prin accesarea următorului link: https://drive.google.com/open?id=1B4DuL9fMZqIANEHazR_vGE7I4HxtR4FQ.